Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 5-18 octombrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, în primele zile vremea va fi mai caldă decât normal la începutul lunii octombrie, astfel că ziua vor fi în medie 20…23 de grade, iar noaptea 10…12 grade. După data de 7 octombrie, valorile termice vor scădea semnificativ, la început în nordul regiunii, apoi şi în rest, astfel că până în 14 octombrie vremea va fi rece, cu valori termice maxime de 8…11 grade şi minime de 1…5 grade, mediat pe regiune. Spre sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o încălzire a vremii. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în jurul datei de 7 octombrie, în restul timpului fiind posibile doar ploi slabe, pe spaţii restrânse.
LA MUNTE În primele zile vremea va fi caracterizată de un regim termic peste cel normal în această perioadă din an, cu maxime termice, în medie, de 10…12 grade şi minime de 4…7 grade. Începând din 8 octombrie vremea se va răci accentuat, astfel că minimele vor deveni negative în toate masivele, iar valorile termice diurne vor fi în medie de 4 la 8 grade. O uşoară încălzire a vremii este estimată pentru sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru precipitaţii se menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului. La început vor fi ploi, dar după data de 9 octombrie, la altitudini de peste 1500 m, vor fi şi lapoviţe sau ninsori, în general slabe.