Un grav accident rutier s-a produs, sâmbătă seară, la ieșirea din localitatea Huțani- comuna Vlădeni spre Botoșani. Un BMW s-a dezmembrat efectiv, după ce a intrat cu foarte mare viteză în alte două autoturisme după o depăşire imprudentă.
Șoferul BMW-ului, Bogdan Bulgariu, de 34 de ani, mergea dinspre Suceava spre Botoșani, iar la ieșirea din Huțani a intrat în depășirea unor mașini.
La un moment dat, el nu a mai putut reveni pe bandă și a lovit frontal un VW Sharane, condus de Alexandru Chirilă, de 20 de ani, care circula regulamentar din sens opus.
În timpul manevrei a lovit şi un VW Golf, condus de Gheorghe Moldovanu, care mergea tot spre Botoşani
Și a doua mașină a fost aruncată în afara părții carosabile.
Impactul a fost atât de puternic, încât bucăți din mașini au fost împrăștiate pe sute de metri pe asfalt și în afara drumului.
Din accident au rezultat două victime, şoferul BMW-ului, Bogdan Bulgariu, şi şoferul VW Sharan, Alexandru Chirilă, care au fost transportate cu ambulanțele la spital.
Bogdan Bugalriu a suferit o fractură deschisă la gambă, iar celălalt a suferit mai multe traumatisme la cap, cel mai grav fiind la un ochi, după ce i-au intrat bucăţi de sticlă.
Alte trei persoane au refuzat îngrijirile medicale, deși au acuzat dureri.
Sa-i taie piciorul dobitocului! Poate asa n-o sa mai atenteze la viata unor nevinovati.