Botoșăneanca Miruna Buză a impresionat, vineri seară, pe scena de la Medgidia cu interpretarea celor două piese.
Tânăra în vârstă de 18 ani, a cântat la acest concurs pentru prima dată alături de o orchestră cum este cea condusă de Ionel Tudor. Miruna a cântat piesele Lie lie ciocârlie cu care a reușit să câștige majoritatea premiilor și trofeelor în ulrima vreme, dar și o piesă mai puțin cântată în festivalul de la Medgidia, dedicat lui Dan Spătaru, respectiv Știu adevărul.
Publicul a răsplătit-o cu aplauze și este în prezent, conform zvonurilor printre preferații primei seri de concurs.
Adolescenta aflată în ultimul an de liceu a fost și foarte solicitată pentru a face fotografii la panoul amplasat în holul casei de cultură Lucian Grigorescu unde are loc evenimentul. Ea fost intens admirată și pentru rochia extrem de elegantă creată special pentru ziua în care a împlinit 18 ani, după cum ne-a mărturisit chiar ea.
Sâmbătă, la Medgidia, e va desfășura a doua zi de concurs, iar duminică va avea loc gala laureaților. Vineri, în recital, au cântat botoșăneanca de origine, Silvia Chifiriuc și Delia, iar Stela Popescu a susținut un moment umoristic foarte bine primit de publicul prezent, ridicat în picioare pentru a o aplauda. Sâmbătă, îm recital, vor cânta Anna Lesko și Connect-r, iar duminică, Nico.