Deși este aflat într-o vizită în Statele Unite ale Americii, primarul municipiului Botoșani Ovidiu Portriuc a ținut ca de Ziua Internațională a persoanelor vârstnice să dea o veste bună pensionarilor botoșăneni care au depășit vârsta de 85 de ani: începând cu 1 ianuarie renta viageră acordată acestora de către municipalitate se va dubla de la 100 la 200 lei.
“Am pregătit mai demult această măsură pentru pensionarii cu vârstă înaintată din municipiul nostru. Dar am considerat că e mai potrivit să le dau această veste cu ocazia aniversării lor. Doresc astfel să dau un semnal pentru toate persoanele în vârstă că Primăria este alături de dumnealor”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Pe de altă parte primarul i-a criticat pe cei care se opun politicilor sociale adresate comunității botoșănene, arătând că fiecare beneficiar al acestor programe este un membru al comunității din care facem cu toții parte.”Vreau să precizez că această rentă viageră este doar un ajutor modest, dar care reprezintă un mic sprijin pentru această categorie de pensionari. Când treci de o anumită vârstă începi să ai mai multe probleme de sănătate, iar costul tratamentului și al medicamentelor este din ce în ce mai mare. Persoanele care primesc această rentă din partea Primăriei sunt în fond bătrânii comunității noastre, părinții sau bunicii multora dintre noi. Avem deci