Societatea Urban Serv nu va mai onora cererile de reconcesionare a locurilor de veci în perioada imediat următoare. Anunțul a fost făcut de directorul societății, Simion Drelciuc, care spune că măsura este valabilă în perioada 1 octombrie -15 noiembrie și a fost luată după ce inspectorii Curţii de Conturi au constatat anul trecut că toţi banii încasaţi de pe concesiunea locurilor de veci au intrat în bugetul societăţii și nu în bugetul local.
”Va exista o perioadă de cel puțin 40 de zile în care nu vom mai face reconcesionări către persoanele fizice în viață, iar concesionările se vor face numai în cazurile de deces, acest lucru datorându-se unor probleme tehnice care trebuie rezolvate în Consiliul Local”, a spus Drelciuc.
Simion Drelciuc a afirmat că această problemă va fi tranșată în şedinţa de Consiliu Local din luna octombrie. Tot atunci se va stabili și un regulament cu privire la modul cum vor fi puse la dispoziția cetățenilor locurile de înhumare din extinderea Cimitirului Pacea.
”Propunerea noastră este ca locurile de înhumare să fie în sistem criptă, cu respectarea condițiilor tehnice între locurile de înhumare”, a mai spus Drelciuc.