Vremea se încălzește. Ce anunță meteorologii în următoarele două săptămâni

vremeaAdministrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în intervalul 28 septembrie-12 octombrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, după perioada rece dintre 28 septembrie și 1 octombrie, când media regională a temperaturilor maxime nu va depăşi 15…16 grade, vremea se va încălzi treptat, astfel încât în intervalul 4 – 6 octombrie vor fi maxime termice, în medie, cuprinse între 19 şi 21 de grade. Apoi, valorile termice diurne vor scădea uşor, menţinându-se, până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, la medii de 18…19 de grade, normale pentru prima decadă a lunii octombrie. Temperaturile minime vor scădea între 28 septembrie şi 2 octombrie spre valori medii de 6…7 grade, însă vor reveni treptat la nivelul obişnuit al minimelor nocturne din această perioadă, mediile oscilând uşor între 7 şi 9 grade. Temporar va ploua între 28 şi 30 septembrie, iar ploi slabe se pot semnala și în unele zile ale intervalului 6-11 octombrie.

like facebookLA MUNTE După 3 zile reci, vremea se va încălzi treptat, astfel încât în perioada 3 – 6 octombrie vor fi maxime termice cuprinse, în medie, între 11 şi 13 grade. Apoi, valorile termice diurne vor scădea uşor, menţinându-se, până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, la medii de 10…11 grade, normale pentru prima decadă a lunii octombrie. Temperaturile minime vor scădea spre valori medii de 1…2 grade – între 28 septembrie şi 1 octombrie, apoi vor reveni treptat la normalul minimelor nocturne din această perioadă, oscilând uşor în jurul mediei de 4 grade. Temporar va ploua între 28 şi 30 septembrie, local însemnat cantitativ, iar la peste 1800 m trecător pot fi lapoviţe şi ninsori. Urmează o vreme în general frumoasă, cu ploi slabe doar în unele zile ale intervalului 6-11 octombrie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *