Vineri a avut loc, la hotel Rapsodia, lansarea unei cărzi de proză şi poezie ” Ce tot atâtea îmbrăţişări”, scrisă de 12 elevi ce au participal la un proiect al fundaţiei Alfa, Suflet şi Energie.
Cartea a fost lansată după o tabără de scriere creativă unde elevii au participat la cursuri susţinute de prozatorul Dan Lungu şi poeta Svetlana Cârstean.
Iniţial s-au înscris 26 de elevi, iar 12 au acces în finală publicându-şi operele şi fiind premiaţi de fondatorii fundaţiei soţii Mioara şi Gheorghe Ciubotaru. Proiectul aflat la prima ediţie are drept scop susţinerea, dezvoltarea şi promovarea tinerilor care dau dovadă de talent literar.
” Când lucrurile care pleacă de la „idei răzleţe” şi din dorinţa ” de a face” se concretizează, bucuria este imensă! Am avut şansa ca doi oameni minunaţi, cu suflet pe măsura talentului, să accepte să-şi petrească cinci zile din viaţă alături de 12 liceeni plini de entuziasm, emoţii şi speranţe. Au fost cinci zile tăite altfel, cu ecou puternic emoţional pentru tinerii participanţi la tabără, cu nostalgii şi aduceri aminte pentru dragii noştri traineri, cândva şi ei liceeni în Botoşani. Ce a rezultat, vă invit să descoperiţi lecturând antologia de proză şi poezie, care în afară de cuvinte şi fraze, conţine atât de mult suflet”, a declarat Mioara Ciubotaru, preşedintele consiliului director Fundaţia Alfa, Suflet şi Energie.