Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a încheiat, luni, contractul multianual de întreţinere a drumurilor judeţene cu societatea Transporturi Auto. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, care a afirmat că suma disponibilă pentru aceste lucrări se ridică numai anul acesta la aproximativ 10 milioane lei și că prioritar vor intra în reparații drumurile din sud-estul județului.
”Cei de la firma câștigătoare pot să intre pe vreo trei fronturi simultan, astfel încât să cuprindem o suprafață cât mai mare din județ și să terminăm într-un timp rezonabil”, a spus Sorescu.
Astfel, se vor face plombări și burduşiri, de la Răuseni până la Truşeşti, iar covoare asfaltice vor fi turnate pe Săveni- Drăguşeni- Rădăuţi Prut, Leorda şi pe Dumeni- Cristineşti.
Contractul multianual se derulează pe doi ani.