Critici din partea consilierilor județeni privind repartizarea banilor pentru drumuri: Repartizarea este incorectă

CJ fara turcanu 1Consilierii județeni ai PSD și cei independenți au criticat, joi, în ședință extraordinară, modul cum s-a repartizat bugetul primit de la Guvern pentru drumurile județene și comunale. Consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă a declarat că baza de la care s-a pornit în această repartizare este una incorectă. El a menționat că Guvernul Ponta a alocat județului Botoșani a doua sumă pe țară ca valoare, pornind e la ideea că starea drumurilor din Botoșani este foarte proastă, însă la repartizarea sumelor nu s-a ținut cont de acest lucru.

În hotărâre se spune că principiile de repartizare nu sunt politice, ci după lungime drumurilor și starea lor. Am un dubiu asupra corectiundii aprecierii drumurilor comunale. Din cei 27 km cât are comuna Mihai Eminescu toți sunt în stare proastă? Cred că în repartizarea banilor trebuia să se țină cont și de sumele de bani de care au beneficiat UAT-urile”, a menționat Vâzdoagă.

like facebookCritici asupra modului de împărțire a banilor la drumuri a avut și consilierul Dorin Ciuștea. El a declarat că repartizarea este una incorectă și ilegală și afectează toți locuitorii județului.

Să regândim acest proiect, ca să nu intrăm în vizorul altor organisme. Ceea ce facem noi azi și dacă aprobăm este un lucru ilegal. Repartizarea să se facă corect și strict matematic”, a spus Ciuștea în ședința extraordinară.

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, le-a spus consilierilor că la repartizarea celor peste 8 milioane lei s-a ținut cont de lungimea și starea tehnică a drumurilor.

Proiectul de hotărâre de CJ privind repartizarea fondurilor către primării a fost în cel din urmă cu un amendament prin care s-a mai alocat 20.000 lei pentru comuna Mihăileni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *