Un bărbat de 49 de ani şi-a bătut joc de o poliţistă după ce a fost oprit în trafic şi i s-a cerut să sufle în etilotest.
Fapta s-a întâmplat la sfârşitul anului 2012 când Mihai Roman, din Suliţa, a fost oprit pentru a fi verificat de o poliţistă. Aceasta i-a cerut să sufle în etilotest, însă şoferul a început să o ameninţe şi să o înjure. Scandalul a continuat şi la postul de poliţie din comună, unde a fost condus bărbatul, dar și pe drumul spre spital şi în unitatea medicală.
În cele din urmă, bărbatul a refuzat să dea probe biologice pentru a se stabili alcoolemia şi a ajuns să fie judecat pentru ultraj şi refuzul de prelevare a probelor biologice.
Luni, Mihai Roman a fost condamnat definitiv la un an şi patru luni de închisoare şi obligat la plata unor daune de 5.000 de lei către poliţistă.