Ovidiu Portariuc, președintele organizației municipale a PSD, a declarat, vineri, la Conferința municipală a PSD, că datoria social-democraților este să lupte ca vechii PDL-iști să nu se mai întoarcă la cârma orașului și la conducerea acestei țări. El a spus în discursul său că astăzi putem ”declara Botoșaniul ca zonă liberă de PDL” și că foștii parteneri de alianță, respectiv PNL, va plăti pentru alianța lor cu ”cel mai toxic partid din România”.
”Noi nu putem lupta la Cluj cu fost prim ministru Emil Boc, pentru a-l îndepărta definitiv din viața politică din România. Dar putem lupta aici, la Botoșani, ca PDL-iștii de aici, în frunte cu domnul Flutur să nu mai revină la conducerea orașului nostru și la conducerea acestei țări. Putem lupta aici ca vechii PDL-iști din Botoșani să nu mai poată să susțină un guvern format din vechii PDL-ști Emil Boc, Adrean Videanu, Vasile Blaga, Roberta Anastase și toți ceilalți PDL-iști care se ascund sub masca liberală pentru a reveni la guvernarea României. Vreau ca municipiul Botoșani să nu mai ajungă pe mâna corupților din PDL, care alcătuiau camarila fostului primar”, a spus Portariuc.
Acesta a afirmat că de când a preluat conducerea organizației, în 2012, la fiecare dintre alegerile desfășurate PSD a obținut un scor semnificativ mai bun decât cel obținut la termenul de referință anterior .
La Conferința municipală a PSD sunt prezenți 321 de delegați, iar Ovidiu Portariuc este singurul candidat pentru funcția de președinte a organizației municipale a PSD.