Banii primiți de la Guvern pentru reparații la drumurile județene și comunale, peste 8,2 milioane lei, sunt insuficienți, comparativ cu sumele cerute de primării. Afirmația aparține administratorului județului, Radu Judele, care a spus că repartizarea fondurilor către unitățile administrativ-teritoriale se va face într-o ședință extraordinară care va avea loc săptămâna viitoare, după o întâlnire prealabilă cu primarii din județ. Direcția Județeană de Drumuri și Poduri va primi 1,2 milioane lei, iar restul banilor vor fi direcționat către primării.
”Rămâne să vedem ce sume vom propune ca repartizare, încă se lucrează, dar sunt foarte puține fonduri în comparație cu solicitările venite din județ. Noi acum face propunerile și să le spunem cât iese. Mai trebuie să avem în vedere drumurile județene preluate de orașe anul acesta și anul trecut, pentru că acum cer și orașele sume importante pentru drumurile județene”, a afirmat Judele.