Botoșănenii cu venituri reduse, beneficiari ai tarifului social la energie electrică, sunt purtați de la o instituție la alta din cauza unor facturi neexplicite ale EON. Aceștia trebuie să-și actualizeze în această perioadă contractele, iar EON îi trimite la Primărie să vizeze declarația pe proprie răspundere privind venitul mediu pe membru de familie.
De la Primăria Botoșani, oamenii sunt trimiși la ANAF, reprezentanții municipalității spunând că nu există niciun cadru legal prin care să vizeze acele declarații.
”Pentru situația în speță, Serviciul Public Local de Asistență Socială nu are niciun fel de atribuție în sensul acesta. Mai mult, tarifele sociale au altă reglementare. Se vorbește de un venit pe membru de familie la nivelul salariului minim brut pe economie, ori ajutoarele de încălzire și subvențiile pentru energie electrică se încadrează până în 615 lei. Nu sunt modificări la plafoanele de venit. Nu este nicio legătură între subvenția la energie electrică și acest tarif social. Nu știu de ce trimit cei de la EON oamenii să le vizăm acele declarații. Îi rog pe cei de la EON să ne comunice cadrul legal în baza căruia fac această solicitare”, a declarat Dorin Burlacu, șef serviciu SPLAS.
Zeci de oameni vin zilnic la Primăria Botoșani. Ei se plâng și spun că nu știu încotro să se îndrepte ca să intre în legalitate cu EON.
”Pe factură ni se spune să mergem la Primărie, de aici ne trimit în altă parte. Ce să fac?”, a declarat un pensionar botoșănean.
De partea cealaltă, reprezentanții E.ON Energie spun că această reactualizare a contractelor se face la ordinul ANRE. Potrivit EON, tariful social se acordă numai pentru consumul realizat de consumatorul casnic la locul de consum care este domiciliul stabil al acestuia, în condițiile în care consumatorul casnic solicită aplicarea tarifului social și are un venit mediu lunar pe membru de familie mai mic ori egal cu salariul minim pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
”Consumatorii casnici care îndeplinesc condițiile menţionate anterior trebuie să se prezinte pentru actualizarea contractelor. Persoanele care nu înregistrează venituri vor prezenta o declaraţie, semnată și validată de Primaria localității de reședință. De menţionat faptul că, declarația pe proprie răspundere, privind venitul mediu pe membru de familie, are valabilitate de 12 luni”, se precizează într-un comunicat al EON.
În cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile de acordare a tarifului social, consumatorii casnici au obligația de a comunica în scris furnizorului acest lucru în termen de cinci zile.