Un bărbat a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă după ce şi-a acoperit prietenul care a fost prins de poliţişti băut la volan. Viorel Terciu a fost prins, în toamna anului 2013, conducând băut la volan, la testarea cu etilotestul reieşind o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar poliţiştii i-au cerut să îi însoţească la spital pentru recoltarea probelor biologice, numai că şoferul a refuzat.
Trimis în judecată pentru refuzul de recoltare a probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul l-a adus ca martor pe Mihai Boşcuţă care era cu el în maşină când a fost prins de poliţişti şi chiar a fost desemnat martor asistent la constatare.
Mihai Boşcuţă a vrut să îşi acopere prietenul în faţa judecătorilor spunând că nu îşi mai recunoaşte declaraţiile semnate de faţă cu poliţiştii şi mai mult decât atât a susţinut varianta şoferului prin băut, faptul că poliţiştii nu i-au spus şoferului că refuzul recoltărilor probelor biologice reprezintă o infracţiune. În cele din urmă ambii s-au ales cu condamnări după ce s-a demonstrat că Viorel Terciu a luat la cunoştinţă faptul că a comis o infracţiune şi a primit un an de închisoare cu suspendare, iar Mihai Boşcuţă a primit şase luni de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.