O sancţiune aplicată organizaţiei judeţene a PSD de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) este un secret foarte bine păzit de conducerea partidului. Deşi raportul de control şi măsurile dispuse au devenit publice din iulie, conducerea organizaţiei nu doreşte să discute subiectul.
Concret, în luna mai s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat – organizaţia judeţeană Botoşani pentru anul 2014. Astfel, s-a constatat că partidul a avut venituri de 813.393,04 lei, obţinute din cotizaţiile membrilor de partid (695.543,04 lei), donaţii (110.750) şi din alte surse de venit (7.100). Probleme au fost la cotizaţiile membrilor, controlorii considerând că acestea au depăşit limitele legale. În Legea finanţării partidelor politice se arată că suma cotizaţiilor plătite într-un an de un membru de partid nu poate depăşi 48 de salarii minime brute pe ţară. Cum anul trecut salariul minim brut a fost 850 de lei, cei şase mii de membri ar fi trebuit să cotizeze cu maxim 510.000 de lei.
Cum diferenţa constatată între suma menţionată şi cea din contabilitate este considerabilă, organizaţia a fost sancţionată contravenţional, însă valoarea amenzii nu a fost specificată în raport, iar reprezentanţii AEP nu au putut fi contactaţi.
Reprezentanţii formaţiunii au refuzat să comenteze.
Sursa: Monitorul de Botoşani.