Sâmbătă, în jurul orei 17.25, a fost depistat abandonat pe strada Viilor din municipiul Dorohoi, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, despre care s-a stabilit că aparţine lui V. Z. de 24 ani, cetăţean ucrainean.
Tânărul a fost de asemenea depistat pe raza municipiului Dorohoi, fiind însoţit de C. V. de 28 ani, persoană cu dublă cetățenie, ucraineană și română.
Efectuând controlul vehiculului, poliţiştii au găsit în portbagaj, 2.480 pachete de ţigări, de proveniență dutty free, pentru care, cele două persoane nu au putut prezenta documente justificative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, ulterior pe numele acestora fiind formulată propunere de arestare preventivă.
Autovehiculul folosit în activitatea infracțională a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi.