Primăria Botoșani va prelungi cu încă două luni contractul cu societatea Microbuzul privind prestarea serviciului de transport public local de persoane. Contractul cu firma patronată de Dumitru Balan a expirat pe 1 septembrie, iar municipalitatea va organiza o nouă licitație care, susțin reprezentanții municipalității, ar putea dura în jur de trei luni.
”La licitație se poate înscrie oricine. Este o prelungire conform legislației, pentru că am avut nevoie de o consultare publică și de organizarea licitației care presupune niște termene de 45 zile. Nu am reușit să ne încadrăm până la expirarea acestui contract și l-am prelungit cu câteva luni, dar nu mai mult de semnarea noului contract cu noul operator, adică nu mai mult de șase luni”, a declarat viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Durata contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local cu firma Microbuzul a fost de șase ani. Cel mai probabil, până la sfârșitul anului se va ști care este noul operator de maxi-taxi în municipiu.