Creșterea cu 25% a salariilor personalului medical va ”mânca„ din bugetul Spitalului Județean încă 1,2 milioane lei pe lună. Corneliu Mihai, managerul unității spitalicești, speră ca și finanțarea primită de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate să crească, astfel încât să se poată acoperi acest necesar.
”Efortul financiar suplimentar la fondul de salarii în momentul de față reprezintă 1,2 milioane lei pe lună. Acum, 70% din buget merge pe salarii, iar după majorarea de la 1 octombrie putem ajunge la 92%, dacă nu primim o sursă suplimentară de finanțare de la casă”, a spus managerul Spitalului Județean.