Un accident a avut loc, miercuri dimineaţă, la intersecţia dintre străzile Nicolae Grigorescu şi Armeană, din cauza neatenţiei unei şoferiţe.
Adriana Cristina Zaharia, de 25 de ani, din Hilişeu Horia, conducea un VW Golf IV pe Nicolae Grigorescu, iar la intersecţia cu Armeană nu a respectat indicatorul „Stop” intrând în plin într-un VW Golf III, care circula regulamentar pe Armeană.
În urma accidentului, un copil din VW Golf III s-a speriat, echipajul de ambulanţă ajuns la faţa locului oferindu-i îngrijiri, fără a-l transporta la spital.
Maşinile au fost avariate.