Șefa Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Mihaela Huncă, propune construirea unei grădinițe noi în care să învețe copii din cartierul Bucovina. El consideră că noua grădiniță ar putea acoperi necesarul de locuri pentru copiii care frecventează în prezent atât Grădinița 24 (de pe Mihail Kogălniceanu, care a fost retrocedată), cât și Grădinița 2 (de pe Nicolae Iorga).
„Noi vom opta nu pe o soluție provizorie, de pe an pe an. Vrem într-adevăr să se construiască o grădiniță nouă, în care să poată funcționa și Grădinița 2 și Grădinița 24 în condiții foarte bune. trebuie să urgentăm obținerea de fonduri și construcția astfel încât la anul să nu ne aflăm în aceeași situație”, a afirmat Huncă.
Șefa IȘJ consideră că o nouă grădiniță reprezintă soluția pe termen lung, în condițiile în care numărul de preșcolari din mediul urban se află în continuă creștere.