Sute de amenzi și permise reținute în urma unor razii ale polițiștilor

razie politisti rutieri botosaniPoliţiştii botoşăneni au continuat activităţile suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța și fluența traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice. Activităţile fac parte din acţiunea BLOCADA, desfăşurată la nivel naţional, din dispoziţia şefului Poliţiei Române.

 În întregul judeţ, în perioada 12 – 19 august, s-au desfăşurat peste 30 de acţiuni preventiv-reactive, cu implicarea a peste 300 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul I.P.J. Botoșani.

like facebookAcţiunile au avut un caracter suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente. Poliţiştii au constatat 50 de infracţiuni, dintre care 5 în flagrant delict.

5 fapte sunt de natură judiciară, 3 reprezintă încălcări ale regimului rutier, iar alte 42 de fapte sunt de alt gen. De asemenea, au fost constatate 612 fapte contravenţionale, pentru care sancţiunile aplicate au însumat peste 132.870 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 27.869 lei.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG nr.195/2002 privind regimul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv 476 de sancţiuni.

Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 18 permise de conducere, pentru abateri privind consumul de alcool la volan sau depăşirea regimului legal de viteză.

Acţiunile organizate suplimentar faţă de activităţile curente vor continua şi în perioada următoare, menţinerea liniştii publice, descurajarea și sancționarea celor care încalcă regulile de conduită socială, regăsindu-se printre principalele obiective ale poliţiştilor botoşăneni, potrivit unui comunicat al IPJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *