Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, sâmbătă după amiază, în comuna Ungureni. O căruţă a fost spulberată, după ce caii s-au speriat şi au ieşit de pe o uliţă în strada principală. Proprietarul cailor, Nicu Stâncescu, s-a dus după mâncare şi a lăsat animalele înhămate la căruţă în faţa casei sale.
La un moment dat caii s-au speriat şi au luat-o la fugă ieşind în strada principală, moment în care au fost izbiţi din plin de un Opel Vectra, condus de Ilie Grigoraş, de 47 de ani, ce circula dinspre Săveni spre Botoşani. În urma impactului atât maşina cât şi căruţa au fost puternic avariate, însă din fericire nimeni nu a fost rănit. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie care au declanşat o anchetă.