Reprezentanții comunității rome din Botoșani și-au cerut scuze pentru rromii prinși că mâncau semințe în Centrul Vechi, în razia de joi seară, însă, spun ei, nu era necesară o desfășurare atât de mare de forțe pentru acest lucru. Semiramida Bălan, consilier al prefectului pe problemele romilor, a declarat că romii din Centrul Vechi au fost deranjați de acțiunea primarului Ovidiu Portariuc, a jandarmilor și polițiștilor locali.
”Nu e frumos să spargi semințe, dar nici nu poate fi infracțiune, contravenție, cu descinderi atât de mari de trupe de ordine într-un sector unde infracțiunea, conform statisticilor de la poliție, aproape este inexistentă. Faptul că persoanele stăteau în centru, nu știu care au fost motivele pentru care au primit contravenții. Probabil este o politică de curățenie. În alte părți ale orașului puteau fi vândute droguri, și acolo nu era nimeni pentru că toți erau axați pe centru, unde de fapt nu se întâmplă nimic”, a spus Semiramida Bălan.
Ea susține că în zonă lipsesc spațiile de joacă, grădinițele, doar că acestea sunt probleme minore pentru autorități. Mai mult, reprezentanta romilor spune că botoșănenii nu evită Centrul vechi și că acesta este ”foarte frecventat”.
Întrebată ce s-ar întâmpla dacă toți botoșănenii ar mânca semințe pe stradă și ar arunca cojile la întâmplare, Semiramida Bălan a răspuns ironic: ”Probabil s-ar bucura agenții economici că își vând semințele”.