Consilierul județean Dumitru Zmău a criticat dur risipa de bani publici pe care a făcut-o Consiliul Județean în perioada 2012-2014. El a afirmat că a citit raportul Curții de Conturi și nu a putut să constate decât ”o jefuială totală” și spune că se simte vinovat de ceea ce s-a întâmplat, întrucât a votat ca și consilier județean multe din proiectele imputate de Curtea de Conturi.
”Am văzut că nu sunt obiecții, nu există nicio contestație din partea nimănui. Să vedem cine va recupera banii care sunt ai comunității. Mă simt vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat aici. Și eu am lucrat în cadrul unei structuri și dacă în urma unui audit mă făceam vinovat de aceste încălcări ale legii, eram de mult unde trebuie”, a spus Zmău.
El a cerut în Consiliul Județean o dezbatere amănunțită asupra raportului Curții de Conturi pe anul 2012-2014.
” Atunci când ești pus și ales de comunitate în fruntea ei, nu poți să-ți permiți să faci atâtea încălcări câte am citit. Noi suntem vinovați pentru ce s-a întâmplat atunci. Și eu sunt vinovat pentru că am votat că așa s-a vrut și îmi pare rău că am pierdut trei ani, patru ani de acum degeaba. Pentru mine sunt patru ani de întuneric. Nu e cazul să dau lacrimi, dar nu am crezut că la o instituție de elită care conduce un județ se poate o asemenea jăfuială și nimeni să nu dea socoteală. Unii au plecat, unii mai sunt pe aici și mai există și complicitatea celor care au avizat aceste sume de bani”, a adăugat Dumitru Zmău.
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, i-a răspuns că toate măsurile dispuse de Curtea de Conturi au fost contestate pe linie administrativă.
”Cu o parte din măsuri suntem în instanță. Din informațiile pe care le am până acum, nu există fapte de natură penală, dar dacă vor fi persoane care se vor face vinovate, atunci vor fi trase la răspundere”, a afirmat Sorescu.