Bază de agrement la Zăiceşti, finanţată de GAL Valea Siretului de Sus

Gal Valea Siretului de SusAvând o experienţă în domeniul sportiv de aproximativ 5 ani şi un fond construit anterior depunerii proiectului constând în teren de fotbal, teren de tenis, piscină în aer liber, sistem tiroliană, piramidă de cățărare, loc de joacă pentru copii, profesorul de educație fizică, Andrieș Vasile, și-a propus construirea unei clădiri cu destinația ”bază de agrement”, atât pentru crearea de spații noi pentru diverse activități sportive și recreaționale, cât și pentru prelungirea sezonului în care poate funcționa actuala bază sportivă.

Amplasarea bazei de agrement și activități recreaționale este realizată într-un loc ferit de surse de poluare, liniștit, ”ca la bunica la țară”, loc în care, de la cel mai mic copil, până la cel mai în vârstă adult, poate practica o gamă largă de activități sportive.

Zona în care își desfășoară activitatea se află în imediata apropiere a orașului, aproximativ 10 km, fapt ce reprezintă un avantaj pentru părinții care vor să-și înscrie copii la taberele de vară organizate de beneficiar.

De asemenea, un avantaj al celor care vor să petreacă timpul în baza de agrement, constă în faptul că în imediata apropiere se află și unități de cazare și alimentație, astfel că, deși în cadrul bazei de agrement nu există restaurant, turiștii au la dispoziție un restaurant tradițional ce suplinește această carență.

Beneficiarul a speculat faptul că, în ultimii ani, costurile cu petrecerea unor ore de relaxare la piscine sau în aer liber a crescut și a considerat că activitatea spotivă pe care o desfășoară și în prezent în sezonul estival ar avea succes și pe perioada iernii, într-un loc special amenajat, cu piscină interioară, mese de tenis, topogan gonflabil, mese de biliard și loc special amenajat pentru petreceri pentru copii.

Un factor favorabil pe care se bazează beneficiarul îl reprezintă grija și atenția pe care părinții, în special, o acordă sănătății copiilor lor.

Prin prisma activității sale de cadru didactic, este înconjurat de foarte multe persoane bine instruite și cu experiență în domeniu care, în afara orelor de lucru la catedră, colaborează cu beneficiarul în activitățile acestuia cu grupele de copii. Prin proiect, Andrieș Vasile își propune inclusiv crearea a 4 locuri de muncă permanente – antrenori și personal auxiliar.

Proiectul are și o latură socială, beneficiarul având încheiate contracte de colaborare cu diferite Centre de plasament din municipiul Botoșani și municipiul Dorohoi, în baza cărora copiii defavorizați își petrec câteva ore pe săptămână distrându-se în cadrul bazei de agrement, în mod gratuit.

În județul Botoșani există o lipsă acută de astfel de locuri amenajate în care copii de toate vârstele, chiar și adulți își pot petrece în mod plăcut și sănătos timpul liber.

Prin implementarea proiectului, atât teritoriul GAL, cât și locuitorii municipiului Botoșani, vor dispune de un loc modern și liniștit, cu un confort sporit și cu eventuale recomandări privind posibilitățile de recreere în cadrul bazei de agrement.

Până în prezent, beneficiarul a depus și încasat prima tranșă de plată, cu o valoare de 28.622 euro. Având în vedere faptulcă lucrările sunt într-o stare avansată de execuție, beneficiarul pregatește a documentația pentru a doua cerere de plată.

Titlul proiectului: Înființare bază de agrement în sat Zăicești, comuna Bălușeni, județul Botoșani

Proiect finanțat prin Axa III a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 41.313 ”Încurajarea activităților turistice”

Beneficiar: Andrieș M. Vasile I.I.

Localizare: comuna Bălușeni

Perioada de implementare: iunie 2014 – septembrie 2015

Buget total: 235.178 euro

Finanțare nerambursabilă: 199.901 euro

Cofinanțare (contribuția beneficiarului): 35.277 euro

Domeniul de activitate: activități recreative și distractive

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *