Tot mai mulţi şoferi circulă pe străzile din judeţ după ce au consumat băuturi alcoolice. Alţi trei şoferi s-au urcat băuți la volan și au dat nas în nas cu echipajele de poliție. Duminică dimineața, în jurul orei 01.40, J. B. de 24 ani, din localitatea Mitoc, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 24C, în localitatea de domiciliu.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. La aceeaşi dată, în jurul orei 17.15, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţionala din municipiul Botoşani, Z. V. de 61 ani, din municipiul București.
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.40, C. L. de 29 ani, din comuna Nicşeni, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Aprodu Purice din municipiul Botoşani.
Bărbatul avea o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor trei conducători auto li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șoferii sunt cercetați sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.