Un misionar de 90 de ani din Botoşani strânge bani pentru construirea bisericilor. Cât a adunat în 20 de ani

Ioan Avătămăniţei, un pensionar din judeţul Botoşani, este un misionar veritabil. De două decenii, bărbatul bate Moldova în lung şi-n lat, căutând milostenie pentru construirea lăcaşelor de cult.

Ioan Avătămăniţei, un bărbat de 90 de ani din satul botoşănean Poiana (de lângă oraşul Flămânzi), este o legendă vie. Pare omniprezent şi este cunoscut în oboarele, pieţele şi gările din toată Moldova. Pare neschimbat pentru generaţii diferite de oameni, doar că astăzi foloseşte din când în când un baston, fiindcă îl supără un picior. Toată lumea ştie şi cu ce se ocupă nea Ioan din Poiana: cu milostenia, scrie Adevarul.

De peste două decenii, Ioan Avătămăniţei strânge bani pentru construirea bisericilor. Are opt ctitorii la activ, cum îi place să le spună. Adică din bani strânşi şi de el s-au ridicat opt lăcaşuri de cult, această cifră transformându-l într-unul dintre cei mai eficienţi misionari din toată Moldova.

Deşi are o vârstă la care mulţi oameni nu mai ies din casă, moş Ioan este mai activ ca niciodată. Munceşte în ture duble, bate toată regiunea şi continuă să adune bani. Viaţa misionarului din Poiana este desprinsă parcă din filme.

„Ce-mi mai plăcea să socotesc”

Povestea misionarului a început în satul Poiana, de lângă oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, la puţin timp după împroprietărirea din 1923, când părinţii lui, ţărani neaoşi din Moldova, au primit pământ. Lui nea Avătămăniţei i-a plăcut mereu cartea, mai ales matematica. „Doamne, ce-mi mai plăcea să socotesc! Aş fi vrut să fac matematică. Îmi plăcea orice operaţie. Orice, numai să fie cu numere“, îşi aminteşte bărbatul cu melancolie. Nu a avut însă noroc: după patru ani, deşi era unul dintre cei mai buni din clasă, a fost retras de la şcoală. Motivul era simplu: pământ era, dar nu prea avea cine să-l muncească.

Ioan Avătămăniţei şi-a început astfel din pruncie cariera de agricultor, alături de tatăl său şi de nişte rude. A muncit la pământ timp de 30 de ani. A urmat colectivizarea, când a pierdut tot pământul pentru care lucrase câteva decenii. La puţin timp, a fost trimis în Bărăgan. „Nu m-au trimis ca deţinut politic, pur şi simplu aveau nevoie de oameni pricepuţi în agricultură. Munceam la irigaţii“, spune nea Ioan.

„Rugăciunea ajută“

Munca era istovitoare în Bărăgan şi de multe ori fizicul ceda. „Era cald şi munca grea. Extrem de grea. Eram presaţi cu termene aproape neomeneşti. Atunci mi-am dat seama că rugăciunea ajută. Când te lăsau picioarele şi mâinile, te rugai şi sufletul te ducea mai departe“, mărturiseşte bătrânul.  Pentru săteanul din Poiana a fost un miracol că a rezistat muncii istovitoare.

În Bărăgan s-a decis că la momentul potrivit îi va întoarce favoarea lui Dumnezeu pentru că i-a purtat de grijă şi că l-a ţinut sănătos. După Bărăgan, drumurile vieţii l-au purtat prin mai multe oraşe, inclusiv în Bucureşti, după care, în cele din urmă, a ajuns să lucreze ca portar la o fabrică de fier şi de produse de fier din Botoşani. În 1991, Ioan Avătămăniţiei a ieşit la pensie. S-a întors în satul natal şi se pregătea să înceapă muncile câmpului din nou. Viaţa avea să-i pregătească însă o nouă carieră. În anul 1994, Ioan Avătămăniţei se stabilise deja de trei ani în satul natal.

Mergea ca orice creştin la biserică, dar în localitatea vecină, fiindcă în Poiana nu exista încă o biserică. Într-o zi s-a întâlnit cu preotul de acolo, Ştefănucă Petru, cel care i-a încredinţat o misiune. „Am mers şi eu la biserică, precum orice creştin. Cred de mic în Dumnezeu şi în puterea lui. M-am întâlnit cu părintele şi s-a plâns că nu are bani să ridice o biserică în Poiana. I-am spus că, dacă tot nu am ce face, poate îl ajut eu şi umblu cu strânsul de bani. Preotul s-a învoit bucuros şi aşa am început. Îmi plăcea, pentru că era visul meu din copilărie să socotesc“, spune Ioan Avătămăniţei. Totodată, îşi respecta şi promisiunea de a face ceva pentru Biserică, în amintirea Bărăganului.

Prima biserică ridicată în şase ani  

Ioan Avătămăniţei a început astfel să strângă bani. A primit autorizaţie şi legitimaţie din partea Protopopiatului şi iniţial mergea prin Poiana sau prin satele învecinate. A umblat şase ani ca să strângă bani pentru biserică, dar a umblat cu folos, spune bătrânul.

„Umblând cu mâna întinsă timp de şase ani de zile, am reuşit în cele din urmă să sfinţim biserica. Prima dată am mers prin satul nostru, prin Poiana, şi am strâns bani pentru fundaţie, apoi am reuşit să strâng bani prin alte comune şi am adus cinci tone de fier, că am fost paznic la o fabrică de şuruburi si directorul mi-a dat oleacă mai redus. Şi în cele din urmă am adus şi lemn, cinci tone, şi am dat-o la cheie“, povesteşte Avătămăniţei. Practic, biserica din Poiana a putut fi ridicată cu ajutorul bătrânului. În tot acest timp, Ioan Avătămăniţei şi-a făcut o nouă pasiune, dar şi o reputaţie. A continuat să strângă bani şi pentru alte biserici, dar şi să fie solicitat de alţi preoţi.

Câţi bani a strâns

După prima reuşită, Ioan Avătămăniţei şi-a extins aria de activitate şi a colindat toată Moldova. Şi-a dezvoltat un fel aparte de a-i convinge pe oameni, cu vorba bună, după cum spune el, dar şi cu mult optimism. „Le vorbesc. Intru în vorbă cu oamenii, discutăm orice. Şi duhul blândeţii face totul. Mai ştim şi glume. Oricum, cer frumos, în numele Sfintei Biserici. Fiecare dă cât poate“, spune nea Ioan.    Bătrânul adaugă că, de-a lungul anilor, a reuşit să strângă mai bine de 150.000 de euro pentru diferite biserici. Când face socotelile, calculează în lei, după vechea monedă. Pe alocuri se încurcă, fiindcă nu are în faţă condicile ţinute cu sfinţenie. Până la urmă, nici el nu mai ştie cu exactitate câţi bani a strâns. Cert este că predă până la ultimul bănuţ.

„Eu niciodată nu mă ating de bani, Doamne fereşte! Dar am pensie şi, la ce nevoi am eu, şi ăştia îs de prisos. Bolnav nu sunt. Eu fac ce fac din pasiune pentru Sfânta Biserică“, spune convins Ioan Avătămăniţei. Îşi aduce aminte însă cu precizie bisericile la care a contribuit decisiv.

„După biserica din Poiana a fost cea din Vlădeni Deal, prin 2004. A mai fost şi Naşterea Maicii Domnului din Piatra Neamţ în 2005, când m-a căutat părintele protopop Ailincăi şi mi-a zis: «Moşule, ajută-mă şi pe mine să termin biserica». Aş continua cu bisericuţa de la Şupitca, unde am strâns vreo 20 de milioane în 1999. Pentru Izvorul Tămăduirii Botoşani am mai adus 18 milioane“, îşi aminteşte nea Ioan. În total, spune că sunt opt biserici pentru care a strâns bani în toţi aceşti ani.

Program de zece ore pe zi

Ioan Avătămăniţei are un program greu, pe care singur şi-l impune. Bătrânul strânge bani de la 7.00 dimineaţa la 5.00 după-amiaza. În prezent, strânge fonduri pentru o bisericuţă din satul Nicolae Bălcescu, tot de lângă Flămânzi.    „Merg cât mă mai ţine Dumnezeu. Să ştiţi că mă simt foarte bine. Încep de la 7.00 şi apoi plec cu autobuzul de 17.00. Acum strâng pentru părintele Patacu, pentru o biserică din temelie din Nicolae Bălcescu. Asta îmi place şi mă simt bine. Mă interesează să am apă, că vorbesc mult cu oamenii şi mi se usucă gura. Nu ştiu cât voi mai face asta, probabil încă 20 de ani de acum încolo“, încheie cu umor bătrânul din Poiana.

Sursa: Adevarul