Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura, sâmbătă, măsurile de ordine la un număr de trei manifestări cultural artistice, dar şi la o manifestare religioasă dedicată sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.
Astfel, în comunele Stăuceni, Bălușeni și Vlăsinești, se vor desfășura mai multe spectacole dedicate zilelor localității, estimându-se un număr total de peste 2500 de participanți. De asemenea, la Mănăstire Zosin, sâmbătă dimineată va avea loc o slujbă religioasă cu ocazia hramului mănăstirii, unde este aşteptată prezenţa unui număr mare de credincioşi.
Jandarmii recomandă ca, în conformitate cu Legea nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, persoanele care vor lua parte la manifestările publice organizate în această perioadă să respecte măsurile stabilite de organizatori şi de forţele de ordine, să nu întreprindă acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a adunărilor și să apeleze în cel mai scurt timp la forţele de ordine, în mod direct sau prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, pentru a sesiza faptele care afectează ordinea şi liniştea publică sau cele de natură penală, în vederea aplicării măsurilor legale.