Sute de amenzi au fost date de poliţiştii botoşăneni în urma unor acţiuni derulate în perioada 6- 12 august. Aceştia au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța și fluența traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice.
Activităţile fac parte din acţiunea BLOCADA, desfăşurată la nivel naţional, din dispoziţia şefului Poliţiei Române.
În întregul judeţ, s-au desfăşurat peste 40 de acţiuni preventiv-reactive şi au fost instituite 9 filtre, cu implicarea a peste 300 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul I.P.J. Botoșani.
Acţiunile au avut un caracter suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.
Poliţiştii au constatat 50 de infracţiuni, dintre care 12 în flagrant delict.
17 fapte sunt de natură judiciară, 13 reprezintă încălcări ale regimului rutier, iar 20 de fapte sunt de alt gen.
De asemenea, au fost constatate 788 fapte contravenţionale, pentru care sancţiunile aplicate au însumat peste 119.900 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 5.841 lei.
Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG nr.195/2002 privind regimul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv 580 de sancţiuni.
Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 19 permise de conducere, pentru abateri privind consumul de alcool la volan sau depăşirea regimului legal de viteză.
Acţiunile organizate suplimentar faţă de activităţile curente vor continua şi în perioada următoare, menţinerea liniştii publice, descurajarea și sancționarea celor
care încalcă regulile de conduită socială, regăsindu-se printre principalele obiective ale poliţiştilor botoşăneni.