Duminică muzicală în memoria lui Florin Bogardo, în parcul ”Mihai Eminescu”

grup cheia solGrupul Cheia Sol păstrează tradiția spectacolelor estivale dedicate muzicii românești de altădată. De data aceasta  marele compozitor Florin Bogardo va fi cel omagiat de către copiii și tinerii din grupul Cheia Sol în cadrul spectacolului de duminica, 16 august,  din proiectul intitulat “Vara în acorduri muzicale”, finanțat de Primăria Botoșani.

Grupul „Cheia Sol”  s-a oprit anul acesta la regretatul și marele compozitor Florin Bogardo, deoarece în acest weekend sunt marcate atât nașterea cât și moartea celui care a scris inegalabilele melodii:
“Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii”, „Ani de liceu”, „Tu ești primăvara mea” sau „Un fluture și o pasăre”.

Pe data de 15 august, în anul 2009, compozitorul trecea la cele veșnice, iar pe data 16 august,  în anul 1942, se naștea cel care avea să transforme muzica în sublim și emoție.

like facebookDincolo de omagierea firească a marelui compozitor, soțul inegalabilei Stela Enache, cu care a colaborat cel mai mult, spectacolul dedicat muzicii românești de altădată este o cale spre cultură, spre cunoașterea muzicii românești și a marilor ei artiști pentru tânăra generație din care fac parte și membrii grupului Cheia Sol.

Astfel, duminica, 16 august, de la ora 17.00, pe locul fostului foișor din parcul Mihai Eminescu se vor auzi refrene ale unor șlagăre care au marcat generații la rând, melodii lansate și interpretate printre alții de Aurelian Andreescu, Mihaela Runceanu, Anda Călugăreanu, Mădălina Manole, Stela Enache, Angela Similea, Laura Stoica, Mirabela Dauer.

Membrii Cheia Sol au îmbrățișat propunerea de a dedica încă o seară muzicii românești de altădată. “Când mi s-a dat să cânt piesa <<De-ar fi să vii>>, nu credeam că o să-mi placă, dar acum, recunosc că muzica asta mai veche are ceva mai special, în primul rând, versurile care sunt mult mai profunde decât cele pe care le auzim la artiștii noștri de azi”, a spus Lucia Luca.

“E o idee excepțională pe care noi am mai pus-o în practică și în anii trecuți. Îmi place să cant muzică românească veche, e mult mai aproape de suflet”, a spus și Oana Tăbultoc, una dintre veteranele grupului Cheia Sol.

Așadar, duminică, 16 august, de la ora 17.00, botoșănenii sunt așteptați, cu mic cu mare, pentru a trăi farmecul muzicii de altădată.  O duminică dedicată marelui compozitor Florin Bogardo, dedicată muzicii românești!

Sursa: comunicat presa

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *