Deputatul Costel Şoptică: „Trebuie sprijiniţi şi crescătorii de animale afectaţi de secetă”

Deputat Costel Soptica-PNL BotosaniDeputatul PNL Botoşani Costel Şoptică va propune Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor elaborarea unui set de măsuri, care să vină în spijinul crescătorilor de animale afectaţi de secetă.

like facebook„Seceta nu afectează numai culturile agricole, ci şi sectorul zootehnic. Botoşani se află pe locul doi în topul judeţelor cu cele mai mari efective de bovine, astfel că impactul economic al secetei este foarte mare în cazul crescătorilor de animale. Până acum, Guvernul condus de premierul Victor Ponta a anunţat că se preocupă numai de situaţia sectorului vegetal, fără a lua în calcul faptul că şi animalele rămân fără hrană. Lipsa apei a afectat în egală măsură păşunile, culturile de porumb şi floarea soarelui, astfel că animalele nu mai au ce mânca”, a declarat Şoptică.

La ora actuală, în judeţul Botoşani se înregistrează o situaţie alarmantă. Agricultorii trebuie să îşi vândă animalele pentru că nu mai au ce să le dea de mâncare.

„Situaţia este de două ori critică pentru crescătorii de animale. În primul rând, prin renunţarea la animale, fermierii rămân fără surse de venit, astfel că ei vor trebui să fie sprijiniţi de către stat, cu costurile bugetare necesare. Pe de altă parte, intermediarii profită de situaţia disperată în care se află crescătorii şi oferă preţuri derizorii pentru animale. În Botoşani, preţul de achiziţie pentru vite a scăzut la jumătate, ceea ce afectează în mod direct capacitatea fermierilor de a relua activitatea de creştere a animalelor în condiţii normale. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi în cazul crescătorilor de porci, care nu mai pot întreţine efectivele din cauza lipsei hranei. Pe de altă parte, preţurile la furaje au explodat în ultima perioadă”, a apreciat deputatul.

În aceste condiţii, Costel Şoptică va propune comisiei de specialitate din cadrul Partidului Naţional Liberal efectuarea unei analize a efectelor secetei asupra sectorului zootehnic. La începutul sesiunii parlamentare, va sesiza şi Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor pentru elaborarea unor proiecte legislative, care să susţină crescătorii de animale afectaţi de secetă, pe modelul anunţat de autorităţi în cazul culturilor vegetale calamitate de aceeaşi secetă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *