Reprezentanții Consiliului Județean au făcut noi demersuri către Agenția de Dezvoltare Regională Nord- Est pentru realizarea drumului strategic de 107 kilometri în județul Botoșani. În urma discuțiilor avute la începutul aceste săptămâni la Piatra Neamț, Gheorghe Sorescu, președintele CJ, este convins că investiția va începe în primăvara anului viitor.
”Ceea ce am discutat noi și a rămas ca lucru bătut în cuie, despre acele drumuri strategice pe partea de infrastructură, să nu se mai întâmple lucruri care s-au întâmplat în exercițiul 2007-2013, unde unele județe au primit mai multe sume decât Botoșaniul. Noi avem în strategia de dezvoltare acel drum de 107 km care trebuie să îl facem. Termenul limită de depunere a proiectului va fi martie 2016. În septembrie se vor stabili sumele exacte pe regiuni, axele de finanțare. Noi ne vom încadra fără niciun fel de probleme și ne dorim ca în primăvară să putem da drumul la lucrările de infrastructură”, a menționat Sorescu.
Drumul strategic va fi pe ruta: limită judeţul Iaşi-Răuseni-Rediu-Todireni-Hlipiceni-Albeşti-Truşeşti-Buhăceni-Dângeni-Hăneşti-Săveni, plus drumurile convergente care intră în acest drum, respectiv Răuseni-Călăraşi, Todireni-Talpa-Suliţa-Blândeşti cu acces spre Botoşani şi Dângeni-Mihălăşeni, cu legătura cu drumul spre Ripiceni.
Valoarea investiției se ridică la peste 180 de milioane de euro.