Situație grea la Spitalul Județean. Firma Sanomed, cea care a preluat temporar laboratorul de analize, vrea să blocheze conturile unității spitalicești. Firma a trimis, pe 1 iulie, o somație spitalului, dar și înștiințări către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și Trezorerie prin care solicită poprire pe conturi și achitarea debitului de 1,1 milioane lei, sumă ce reprezintă contravaloarea serviciilor paraclinice de laborator pe perioada cât laboratorul a fost în subordinea Sanomed.
”Există hotărâre judecătorească pentru a li se plăti 11 miliarde lei vechi. A făcut poprire pe conturi. În șase luni, cei de la spital sunt obligați să plătească valoarea asta. Somația a fost dată pe 1 iulie și pe 1 ianuarie 2016 sunt obligați să achite suma aceasta, altfel riscă executare silită. Noi suntem obligați să le facem reținere pe banii pe care trebuie să-i dăm. Am primit înștiințare de înființare a popririi de la executorul judecătoresc și este Ordonanța 22 prin care instituțiile bugetare sunt păsuite șase luni pentru a face demersurile de a obține banii în buget”, a declarat Costel Lupașcu, președintele CAS Botoșani.
În cazul în care spitalul nu dispune de resurse financiare, până în ianuarie 2016 se vor calcula și penalități de întârziere.
La sfârșitul anului 2010, s-a decis rezilierea contractului dintre cele două părți, iar într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Botoșani s-a hotărât suspendarea executării contractului, până la soluționarea irevocabilă a cererii.
Conducerea Consiliului Județean a solicitat tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de încheierea contractului cu Sanomed, după ce Corpul de control al președintelui CJ a constatat mai multe nereguli în acest caz.