Județul Botoșani a rămas cu paturi mai puține în spitale, potrivit unui ordin al Ministerului Sănătății. Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Costel Lupaşcu, susţine că anul acesta sunt cu 21 mai puține paturi în spitale, 14 paturi fiind tăiate de la Spitalul Județean, trei de la Spitalul municipal Dorohoi, două de la Spitalul de Recuperare și câte un pat a fost desființat la Spitalul de Pneumoftiziologie și Sanatoriul Podriga.
”S-a redus cu 1%. Am avut 2100 paturi și am rămas cu 2079 paturi finanțate de la bugetul de stat. Este un acord încheiat cu Fondul Monetar Internațional și cu Banca Mondială prin care România trebuie să se alinieze la media de paturi la nivel european, care este de 4,8 la mia de locuitori”, a spus Costel Lupașcu.
În 2014 nu s-au redus paturile în spitalele botoșănene, însă urmează să se facă o triere a acestora în anii 2016 și 2017.