Liderul PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, stabilește un record negativ în Camera Deputaţilor. El face parte dintre puținii parlamentari care, de la depunerea jurământului până în prezent, nu au avut nicio prezență la microfonul Parlamentului.
El este pus în aceeași „oală” cu deputatul liberal Roxana Anușca Țurcanu, soția lui Florin Țurcanu, care, de asemenea, nu s-a exprimat de la microfonul Camerei Deputaților.
Situația lui Dolineaschi este curioasă în condițiile în care el se consideră un lider politic important, ocupând și funcția de secretar general al PSD.
De la preluarea mandatului nu au vorbi deloc în parlament nici deputații Mădălin Voicu (PSD,) Marius Manolache (PSD), Cristian Rizea (PSD), Vlad Marcoci (PSD), Roxana Anuşca (PNL), Ioan Axente (PSD), Valentin Busuioc (PSD), Mircea Cazan (PNL), Eugen Chebac (UNPR), Dan Ciocan (PSD), Andrei Dolineaschi (PSD), Ileana Dumitrache (PSD), Marian Enache (UNPR), Constantin Enea (PSD), Vasile Iliuţă (PNL), Constantin Mazilu (UNPR) şi Constantin Vizitiu
La polul opus se află preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a vorbit în plen peste 100 de ore în 151 de şedinţe, de la preluarea mandatului, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, dar şi deputatul PSD Florin Iordache, care au câte opt ore vorbite în plen. Deputatul Ioan Oltean a vorbit zece ore, Ludovic Orban (PNL) – trei ore, iar Ana Birchal (PSD) – nouă ore.