Inspectorii școlari fără concurs vor fi menținuți pe funcții și în anul școlar următor. Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că inspectorii care nu s-au fixat pe post vor fi detașați pe funcții încă un an.
”Nu am nimic împotrivă să lucrez cu aceeași echipă. Domnul Cristea nu s-a prezentat la concurs pentru că trebuia să aibă un număr de ani vechime în învățământul preuniversitar, ori dumnealui are acest număr de ani numai că trei ani sunt în învățământul universitar”, a spus Mihaela Huncă.
Un număr de 12 inspectori școlari au susținut concurs și vor fi în echipa IȘJ încă patru ani. Celor care nu s-au fixat pe post le expiră detașarea la sfârșitul lunii august.