Dumitru Zmău, către consilierii locali: Ați scăpat de sub control terasele din municipiu

sedinta ATOPPreședintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică arată cu degetul către consilierii locali și spune că au acordat cu larghețe autorizații și au scăpat de sub control terasele din municipiu. Dumitru Zmău a spus că în multe cartiere din Botoșani sunt terase care funcționează pe timp de vară până dimineața, cu muzica dată la maxim și care deranjează locatarii din zonă.

like facebookCând ajunge poliția, îi asmute pe cei care sunt beți asupra polițistului. De ce nu se poate reglementa chestiunea asta în anumite cartiere. Du-te în stânga, la Rediu. Nu este normal ca terasele să funcționeze cu muzică continuă”, a spus Zmău.

Problema cu terasele deschise pe timpul nopții a fost prezentată în cadrul ședinței ATOP și de șeful Poliției Locale, Ioan Onuțu. El spune că se primesc sesizări de la cetățeni nemulțumiți, însă polițiștii locali sunt legați la mâini în momentul în care li se cere să demonstreze faptul dacă se depășește numărul de decibeli.

”Este perioada de vară când foarte multe terase caută să-și atragă cliețnii dând muzica mai tare, muzică care la anumită oră devine deranjantă pentru cetățenii din zonă. Ajunși la fața locului, polițiștilor li se cere să demonstreze că depășesc numărul de decibeli. Programul nu poți să îl schimbi și stă până la dimineață cu terasa deschisă”, a menționat Onuțu.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *