Mijlocaşul FC Botoşani, Ciprian Brata, vrea să obţină o victorie împotriva campioanei României.
Jucătorul echipei locale susţine că în meciul, de sâmbătă, cu Steaua nu are nimic de pierdut.
„Este un meci destul de dificil pentru că întâlnim campioana României. Noi însă nu avem nimic de pierdut ci doar de câştigat. Îi prindem şi puţin obosiţi după meciul pe care ei l-au avut aseară cu Partizan şi trebuie să scoatem ceva din acest meci, un punct sau de ce nu, chiar trei. De preferat ar fi trei puncte. Sperăm să facem un meci bun, să reuşim să ne facem jocul şi fiecare să ne facem treaba pe posturile noastre şi să respectăm sarcinile pe care ni le trasează conducerea tehnică şi la final să ne bucurăm împreună cu suporterii. Important va fi să fim de la început agresivi şi să facem ceea ce ştim noi. Steaua este destul de greu de surprins, are jucători buni dar are şi ea problemele ei”, a declarat Ciprian Brata.
Partida dintre FC Botoşani şi Steaua, meci contând pentru etaăpa a IV-a a Ligii I va avea loc sâmbătă, 1 august de la ora 21:00, jocul urmând a fi transmis în direct de Antena 1, Look TV, Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1.