Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul fostului consilier județean din Botoșani, Rodica Huțuleac, care a fost și președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.
Huțuleac a fost consilier județean în perioada 28 iunie 2008 – 28 februarie 2011și președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani în perioada 23 octombrie 2010 – 25 iulie 2012.
Potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI), aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 octombrie 2010 – 28 februarie 2011, întrucât a deținut, simultan, funcțiile de Consilier județean în cadrul C.J. Botoșani și Președinte – Director general al Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani.
Ea a încălcat, astfel, dispozițiile art. 288, alin. (3), Cap. 6 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Directorul general se numește pentru un mandat de 4 ani, după validarea concursului, și se suspendă de drept din funcțiile deținute anterior, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Directorul general are obligația de a depune declarație de interese și declarație de avere”.
De asemenea, potrivit ANI, Rodica Huțuleac a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada deținerii funcției de Președinte – Director general al C.A.S. Botoșani, instituția a semnat cu S.C. Medical Corp S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia fiica persoanei evaluate a deținut calitatea de asociat unic și funcția de administrator în perioada 27 mai 2005 – 07 iunie 2011) acte adiționale la Contractul de furnizare de servicii medicale de asistență medicală primară nr. 11458/2010.
Huțuleac a încălcat, astfel, și dispoziţiile art. 34, alin. (3) din Hotărârea de Guvern nr. 972/2006, potrivit căruia „Constituie conflict de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni ori interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză”,coroborate cu dispoziţiile art. 288, alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „Directorii generali ai caselor de asigurări sunt numiţi pe bază de concurs, prin ordin al preşedintelui CNAS. Directorul general devine membru de drept al consiliului de administraţie al casei de asigurări şi preşedintele acestuia”.
Fosta șefă a CAS a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Rodica Huțuleac a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Potrivit ANI, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […] Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.