Un adolescent din municipiul Dorohoi care și-a confecționat droguri în propria locuință pe care le-a consumat până i s-a făcut rău va trebui să se interneze într-un centru de reeducare, potrivit unei decizii adoptate luni de magistraţii Tribunalului Botoşani.
Răzvan Gabriel Lepărdă, care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri, a fumat, în luna decembrie a anului trecut, țigări cu cannabis confecționate chiar de el, după ce, vara trecută, a strâns semințele cânepei de pe la marginea municipiului Dorohoi.
El a fumat atât de mult, încât i s-a făcut rău. Văzând că fiul său are probleme de comportament, mama acestuia a sunat la 112.
În urma unei anchete, s-a stabilit că tânărul a consumat droguri, iar procurorii DIICOT au dispus trimiterea acestuia în judecată pentru consum de droguri.
Răzvan Gabriel Lepărdă a fost condamnat, luni, la două luni de închisoare, dar pentru că mai avea o condamnare de patru luni închisoare cu suspendare pentru furt, magistraţii au dispus revocarea suspendării şi contopirea pedepselor. Astfel, tânărul are de executat o pedeapsă de patru luni de internare într-un centru de reeducare.
Sentinţa poate fi atacată.