Zeci de asistenți medicali, dar și mai mulți medici au părăsit în ultimul an și jumătate sistemul sanitar botoșănean pentru locuri de muncă în străinătate. Potrivit unei situații prezentate de Direcția de Sănătate Publică Botoșani, un număr de cinci medici specialiști, doi medici dentiști, un farmacist și un specialist în balneofiziokinetoterapie au solicitat în 2014 certificate profesionale pentru recunoașterea calificării profesionale, necesare pentru a putea lucra în străinătate. Medicii au ales ca destinații Franta, Marea Britanie, Germania, Belgia ori Suedia. La acest număr se adaugă încă șase medici specialiști și doi farmaciști care și-au depus dosare pentru străinătate în prima jumătate a anului 2015.
Și numărul asistenților medicali plecați din spitalele botoșănene la muncă în străinătate este mare. În 2014, au solicitat certificate pentru recunoașterea calificării profesionale 50 de asistenți medicali generaliști, iar alți 29 în primul semestru al anului 2015.
În străinătate, un asistent medical poate câștiga până la 2000-3000 euro pe lună, în timp ce în țară ridică lunar peste 300 euro.