Antrenorul FC Botoşani, Leo Grozavu, a declarat că meciul cu Legia Varșovia din preliminariile Europa League a fost o experiență care va ajuta echipa. El a spus că echipa sa a pierdut jocul pentru că a fost inferioară celei de la Varșovia. Leo Grozavu s-a declarat nemulțumit de prestația elevilor săi, dar și de faptul că suporterii botoșăneni nu i-au încurajat suficient pe jucători.
“Nu pot să spun nimic despre joc. Am întâlnit un adversar mult mai valoros, ştiam ce ne aşteaptă. După mult timp pot spune că sunt nemulţumit de sufletul pe care l-am pus astăzi pe teren. Nu am avut inima cu care ne-a obişnuit echipa acasă. Au fost foarte apăsaţi, mult prea emoţionaţi. Şi în meciul tur puteam face mai mult. A fost o experienţă care ne va ajuta. Vom şti să abordăm altfel meciurile de campionat. Legia este o echipă la alt nivel. Este un nivel mult prea mare. Suntem prea mititei. Jocul nu l-am pierdut din cauza arbitrilor. Am pierdut pentru că am fost inferiori Legiei. Noi astăzi am făcut copilării, nu greşeli”, a spus Leo Grozavu.