Doi şoferi au fost depistaţi, marţi, de poliţiştii botoşăneni, la volan, deşi consumaseră înainte băuturi alcoolice.
Primul a fost depistat pe raza localității Broscăuți. Este vorba despre un bărbat de 64 ani, din municipiul Dorohoi, care conducea un autoturism care circula cu viteza de 85 km/h.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Lucrătorii Serviciului Rutier Botoșani au depistat în trafic pe D.N. 29 C, în localitatea Cîndeşti şi un bărbat de 46 ani, din localitatea Părăul Negru, județul Botoşani, în timp ce conducea autoturismul proprietate, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest s-a înregistrat valoarea de 0,76 gr/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cei doi şoferi s-au ales cu dosare penale.