Oficialii FC Botoșani au stabilit, luni, prețurile biletelor de acces la partida retur din al doilea tur preliminar al Europa League dintre FC Botoșani și Legia Varșovia.
Un bilet la tribună va costa 50 de lei, iar la peluză 30 de lei. Biletele vor fi puse în vânzare începând de marți.
Pentru suporterii polonezi, clubul Legia a cerut 1.000 de bilete, însă gruparea botoșăneană le va oferi doar 350.