Social democrații din Botoșani își vor alege o nouă conducere, în cadrul Conferinței județene a partidului, care este programată a se desfășura până la sfârșitul lunii septembrie.
Liderii PSD au avut, sâmbătă, o întâlnire la sediul partidului în care au analizat stadiul derulării alegerilor în fiecare organizație comunală și orășenească, aflate în plină desfășurare.
După alegerile din comune, vor fi programate și alegerile la organizațiile PSD din cele două municipii, urmând ca până la sfârșitul lunii septembrie să aibă loc și Conferința județeană.