Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ,,evaziune fiscală”, de către reprezentatul legal al unei societăți comerciale din Suceava.
Potrivit anchetatorilor, administratorul societății a omis să înregistreze în actele contabile ori în alte documente legale toate operaţiunilor efectuate şi veniturile realizate din comercializarea produselor din beton pentru construcţii fabricate la punctual de lucru al societăţii din orașul Darabani, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prejudiciul cauzat în dauna bugetului de stat urmează a fi cuantificat de către organele fiscale.