Vezi cum se face accesul pe Stadionul municipal la meciul dintre FC Botoșani-Viitorul Voluntari!

Jandarmi stadionLuni, 20 iulie, efective ale Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor asigura ordinea și liniștea publică la meciul de fotbal disputat pe Stadionul municipal Botoșani, începând cu ora 21.00, de echipele F.C. Botoșani și Viitorul Voluntari, misiunea fiind executată în cooperare cu efective de poliție, pompieri, poliție locală și reprezentanți ai firmei de securitate care asigură măsuri de ordine în interiorul stadionului.

like facebookAvând în vedere lucrările care se execută la stadion în această perioadă, accesul se va face după cum urmează: spectatorii care au locuri la tribuna I vor intra pe la porțile de acces 1 și 3, tribuna II și peluza nord pe la poarta de acces nr.2, iar peluza sud pe la poarta de acces nr.3.

Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion din timp, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomeraţia în zonele de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente .

Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă. La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, cetăţenii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate.

De asemenea, spectatorii au obligația de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la săvârșirea unor fapte cu violență îndreptate împotriva jucătorilor, oficialilor, spectatorilor sau forțelor de ordine.

Este interzisă pătrunderea în incinta bazei sportive fără documente de acces, în stare vădită de beţie, consumul de băuturi alcoolice, refuzul supunerii la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine, aruncarea cu obiecte de orice fel, cu substanţe corozive ori care murdăresc, participarea la scandal, proferarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora.

Sursa. comunicat IJJ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *