CineGrand a lansat o nouă oferte de filme pentru botoşăneni şi nu numai. Cinematograful din incinta mall-ului pune la dispoziţia iubitorilor de film 14 producţii.
Noutăţile propuse de CineGrand sunt Omul furnică. Înarmat cu o abilitatea extraordinară de a-şi micşora dimensiunea şi de a-şi mări proporţional puterea, escrocul Scott Lang (Paul Rudd) se vede nevoit să îşi accepte latura eroică şi să vină în ajutorul mentorului său, cercetătorul Hank Pym (Michael Douglas), pentru a proteja secretul ce stă în spatele uimitorului costum Ant-Man. În ciuda obstacolelor numeroase şi aproape imposibil de depăşit, Pym şi Lang trebuie să născocească şi să ducă la îndeplinire un plan de succesul căruia depinde viitorul întregii omeniri.
O tipă dezastru este o altă propunere. Comedia lui Judd Apatow are în centrul atenţiei o tânără (Amy Schumer) cu o deosebită aversiune pentru responsabilitate. Ea îşi dă seama că obiceiurile ei nu foarte constructive nu o vor ajuta pe termen lung, prin urmare încearcă să se schimbe. Oare întâlnirea cu un simpatic necunoscut (Bill Hader) să o ajute să se menţină pe calea cea bună? În acest prim film al lui Judd Apatow la care regizorul nu a scris şi scenariul mai apar Tilda Swinton, Daniel Radcliffe şi Marisa Tomei.
Pixels este un film cu o abordare diferită. Când o rasă extraterestră interpretează greşit imagini din jocuri video clasice şi atacă Pământul, preşedintele Will Cooper (Kevin James) apelează la prietenul său din copilărie Sam Brenner (Adam Sandler), pe atunci campion la jocuri video, pentru a elabora contraofensiva umană. Cu ajutorul altor împătimiţi ai jocurilor (Peter Dinklage, Josh Gad), Sam va înfrunta extratereştrii, iar de priceperea sa depinde însuşi viitorul umanităţii.
Pe lângă acestea îşi continuă aventura la CineGrand Minions, Magic Mike XXL, Ted 2, Terminator şi mulţi alţii.