Un autocar cu aproximativ 50 de suporteri botoșăneni se va deplasa la Varșovia, pentru a susține echipa locală. Deplasarea este organizată de Primăria Botoșani, iar plecarea se va face miercuri, în jurul orei 12.00. Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, spune că sunt botoșăneni care vor merge și cu mașinile personale. Deplasarea se va face prin Ungaria-Slovacia-Polonia.
”Suntem încântați că putem oferi suport botoșănenilor care să susțină echipa și sperăm într-un rezultat favorabil. Suporterii au fost selectați pe principiul: primul venit, primul servit. Biletele sunt puse la dispoziție cu ajutorul Clubului FC Botoșani, astfel încât suporterii vor avea transportul și accesul la stadion în mod gratuit”, a spus viceprimarul municipiului Botoșani.
Printre suporteri se numără și o femeie, cu vârsta de peste 60 de ani. Partida de joi seară din al doilea tur preliminar al Europa League dintre Legia Varșovia și FC Botoșani va începe la ora 22.00, ora României.
Meciul pe stadionul „Wojska Polskiego” are programată ca oră de începere ora 21.00, ora locală din Polonia, însă în condițiile unei diferențe de fus orar de o oră, în România el se va juca de la 22.00.