Inspectoratul Școlar Județean va lua măsuri dure în cazul profesorilor care au corectat lucrările elevilor din Vaslui și unde au apărut diferențe de notare mai mari de 1,5 puncte între lucrarea inițială și cea de după contestații. Zece profesori vor fi anchetați, a anunțat, marți, inspectorul general al IȘJ, Mihaela Huncă, iar în urma unei analize se vor aplica sancțiuni. Potrivit reprezentantului IȘJ, cinci lucrări corectate de profesorii botoșăneni apar cu diferențe de notare mai mari de 1,5 puncte, respectiv patru la limba și literatura română și una la geografie.
”Analizam în termen de cinci zile fiecare situație în parte și în cazul când aceste abateri sunt îndreptățite, atunci se vor aplica și sancțiuni. Sancțiunile sunt, conform metodologie, începând cu observație scrisă, avertisment, chiar se pot diminua salariile, dar și suspendarea dreptului de a mai putea participa în comisii de bacalaureat, pe o perioadă de la 1 la 5 ani. Este regretabil ce se întâmplă”, a spus Mihaela Hunca.
Șefa IȘJ a spus că nu este prima dată când apar creșteri semnificative de notare între nota inițială și cea de la contestații la limba și literatura română.
”Nu e ceva general, dar pentru acest segment și pentru toți profesorii care vor participa la evaluarea lucrărilor pentru examenele naționale, împreună cu Casa Corpului Didactic vom face activități de formare cu aplicabilitate practică”, a adăugat Huncă.